Contract de licenţă software.
ÎNŞTIINŢARE CĂTRE UTILIZATOR: VĂ RUGĂM SĂ CITIŢI CU ATENŢIE PREZENTUL CONTRACT. PRIN COPIEREA, INSTALAREA SAU UTILIZAREA ÎN ÎNTREGIME SAU A ORICĂREI PORŢIUNI DIN SOFTWARE ACCEPTAŢI INTEGRAL TERMENII ŞI CONDIŢIILE PREZENTULUI CONTRACT, INCLUZÂND ÎN MOD SPECIAL LIMITĂRILE CU PRIVIRE LA: UTILIZAREA DESCRISĂ ÎN SECŢIUNEA 2; SCHIMBAREA DE PROPRIETAR DIN SECŢIUNEA 4; GARANŢIE DIN SECŢIUNEA 6 ŞI 7; RĂSPUNDERE DIN SECŢIUNEA 8; CONECTIVITATE ŞI CONFIDENŢIALITATE DIN SECŢIUNEA 14; CONECTIVITATE ŞI CONFIDENŢIALITATE, PREVEDERILE SPECIFICE ŞI EXCEPŢIILE DIN SECŢIUNEA 15. SUNTEŢI DE ACORD CĂ PREZENTUL CONTRACT ESTE ÎNTOCMAI CA ORICARE ALT CONTRACT SCRIS NEGOCIAT, SEMNAT DE DUMNEAVOASTRĂ. ACEST CONTRACT POATE FI INVOCAT ÎMPOTRIVA DUMNEAVOASTRĂ ŞI ÎMPOTRIVA ORICĂREI ENTITĂŢI CARE A OBŢINUT SOFTWARE-UL ŞI ÎN NUMELE CĂRUIA ESTE UTILIZAT: DE EXEMPLU, ANGAJATORUL DVS., DACĂ ESTE CAZUL, ÎN SITUAŢIA ÎN CARE DVS. NU SUNTEŢI DE ACORD CU TERMENII PREZENTULUI CONTRACT, NU FOLOSIŢI ACEST SOFTWARE. VIZITAŢI http://www.adobe.com/go/support_ro PENTRU A AFLA TERMENII ŞI LIMITĂRILE ÎN CAZUL RETURNĂRII SOFTWARE-ULUI PENTRU RAMBURSARE.
PUTEŢI DISPUNE DE ALT CONTRACT SCRIS DIRECT CU ADOBE (DE EX, UN CONTRACT DE LICENŢĂ DE VOLUM) CARE COMPLETEAZĂ SAU ANULEAZĂ TOATE SAU O PARTE DIN PREVEDERILE PREZENTULUI CONTRACT.
ADOBE ŞI FURNIZORII SĂI DEŢIN INTEGRAL PROPRIETATEA INTELECTUALĂ ASUPRA SOFTWARE-ULUI. SOFTWARE-UL ESTE LICENŢIAT, NU VÂNDUT. ADOBE VĂ PERMITE SĂ COPIAŢI, DESCĂRCAŢI, INSTALAŢI, UTILIZAŢI SAU SĂ BENEFICIAŢI ÎN ALT MOD DE FUNCŢIONALITATEA SAU PROPRIETATEA INTELECTUALĂ A SOFTWARE-ULUI NUMAI ÎN CONFORMITATE CU TERMENII ACESTUI CONTRACT. UTILIZAREA SIMULTANĂ A PRODUSULUI ADOBE ŞI A UNOR MATERIALE APARŢINÂND TERŢELOR PĂRŢI INCLUSE ÎN SOFTWARE SAU ACCESATE PRIN INTERMEDIUL ACESTUIA POATE FI SUPUSĂ ALTOR TERMENI ŞI CONDIŢII STIPULATE DE OBICEI ÎNTR-UN CONTRACT DE LICENŢĂ SEPARAT, ÎN TERMENII DE UTILIZARE SAU ÎNTR-UN FIŞIER „A SE CITI URMĂTOARELE” INCLUS SAU ÎNSOŢIND ASTFEL DE MATERIALE ŞI SERVICII SAU LA http://www.adobe.com/go/thirdparty_ro.
SOFTWARE-UL POATE INCLUDE ACTIVAREA PRODUSULUI ŞI ALTE TEHNOLOGII CONCEPUTE PENTRU A PREVENI UTILIZAREA ŞI COPIEREA NEAUTORIZATE. ACEASTĂ TEHNOLOGIE POATE CAUZA CONECTAREA AUTOMATĂ A COMPUTERULUI DVS. LA INTERNET ŞI POATE PREVENI UTILIZĂRILE NEPERMISE ALE SOFTWARE-ULUI. VIZITAŢI http://www.adobe.com/go/support_ro PENTRU INFORMAŢII PRIVIND ACTIVAREA PRODUSULUI.
1. Definiţii.
„Adobe” înseamnă Adobe Systems Incorporated, o companie din Delaware, 345 Park Avenue, San Jose, California 95110, dacă se aplică subsecţiunea 10 (a) a prezentului contract; altfel, acest nume desemnează Adobe Systems Software Ireland Limited, Unit 3100, Lake Drive, City West Campus, Saggart D24, Republica Irlanda, o companie organizată conform legislaţiei din Irlanda, afiliată şi licenţiată a Adobe Systems Incorporated.
„Adobe Run-Time” desemnează un segment al Software-ului necesar pentru ca Produsul Utilizator Final să devină operabil pe hardware-ul pe care însuşi Software-ul nu a fost instalat.
„Computer” desemnează un dispozitiv electronic personal, virtual sau fizic, care acceptă informaţii în format digital sau similar şi le manipulează pentru un rezultat specific bazat pe o secvenţă de instrucţiuni.
„Produsul Utilizator Final” desemnează un Fişier de Ieşire, care conţine Adobe Run - Time, dezvoltat de către dvs. Exemple de Produse Utilizator Final includ courseware, prezentări, fişiere de exemplificare, material multimedia interactiv, produse interactive de distracţie şi alte produse similare.
„Reţea internă” desemnează o resursă de reţea privată, accesibilă exclusiv angajaţilor şi contractorilor individuali (respectiv angajaţii temporari) aparţinând unei anumite companii sau persoane juridice cu acelaşi domeniu de activitate comercială. Reţeaua Internă nu include secţiuni de Internet sau nicio altă comunitate de reţea deschisă publicului, cum ar fi calitatea de membru sau la grupurile, asociaţiile şi organizaţiile similare care deţin calitatea de membru sau subscriere.
„Fişierul de Ieşire” desemnează un fişier de ieşire dezvoltat de către utilizarea de către dvs. a Software-ului.
„Numărul permis” desemnează unu (1), dacă nu se specifică altfel prin intermediul unei licenţe valabile (de ex. licenţa de volum) acordată de Adobe.
„Software” desemnează (a) toate informaţiile furnizate prin prezentul contract, inclusiv, dar fără a se limita la (i) fişierele Adobe sau cele generate printr-un software al unei terţe părţi şi alte informaţii despre calculator; (ii) fotografii mostră sau de stoc, imagini, sonor, clip-uri şi alte lucrări artistice, stocate cu software Adobe şi care nu sunt obţinute prin intermediul unor servicii particulare de la Adobe sau de la o altă persoană („Fişiere de conţinut”); (iii) materialele şi fişierele explicative scrise aferente („Documentaţie”); şi (iv) fonturi; şi (b) orice versiuni modificate, copii şi modernizări, actualizări şi suplimentări ale acestora, informaţii de acest tip, care vă sunt furnizate în orice moment de către Adobe în măsura în care nu este prevăzut printr-un contract separat (denumite in mod colectiv „Actualizări”).
2. Licenţa de Software.
În cazul în care aţi primit Software-ul de la Adobe sau de la unul dintre reprezentanţii săi autorizaţi şi dacă respectaţi termenii acestui Contract, Adobe vă acordă o licenţă neexclusivă pentru Utilizarea Software-ului, în maniera şi pentru scopurile descrise în Documentaţie, după cum se arată în cele de mai jos. Consultaţi Secţiunea 15 pentru prevederile specifice legate de utilizarea anumitor produse şi componente, inclusiv software de font, Acrobat, After Effects, Adobe Presenter, ColdFusion, Contribute, Flash, Flash Player şi Version Cue.
2.1 Utilizare generală. Puteţi instala şi utiliza o copie a Software-ului pe Numărul Permis de Computere; sau
2.2 Server-ul de Desfăşurare. Puteţi instala Numărul permis de copii Software pe serverele de fişiere ale unui Calculator din cadrul Reţelei dvs. interne în scopul de a descărca sau instala Software-ul pe Numărul permis de computere în cadrul aceleiaşi Reţele interne; sau
2.3 Utilizarea de pe server. Puteţi instala Numărul permis de copii de Software pe serverele de fişiere de Computer din Reţeaua dvs. internă doar pentru utilizarea Software-ul la iniţiativa unui utilizator individual de pe un Computer în interiorul aceleiaşi Reţele interne. Numărul total de utilizatori (nu acela al utilizatorilor simultani) capabili să utilizeze Software-ul pe astfel de servere de fişiere de Computer nu poate să depăşească Numărul permis. Prin exemplu, cele menţionate anterior nu vă permit să instalaţi sau să accesaţi (fie direct, fie prin comenzi, date sau instrucţiuni) Software-ul: (i) de la sau către un Computer care nu face parte din Reţeaua dvs. internă, (ii) pentru activarea grupurilor de lucru găzduite pe web sau a serviciilor disponibile pentru public, (iii) de către orice individ sau entitate care utilizează, descarcă, copiază sau beneficiază în orice alt mod de funcţionalitatea Software-ului, decât dacă este licenţiat în acest scop de către Adobe, (iv) ca o componentă a sistemului, programare, sau serviciu accesibil unui număr de utilizatori mai mare decât Numărul permis de utilizatori; sau (v) pentru operaţiuni care nu sunt iniţiate de către un utilizator individual (de exemplu procesarea automată prin intermediul serverului); şi
2.4 Utilizarea pe un computer portabil sau un computer din locuinţă. Ţinând cont de restricţiile importante stabilite mai jos în Secţiunea 2.5, utilizatorul primar al computer-ului pe care este instalat Software-ul („Utilizator Primar”) poate realiza o a doua copie a Software-ului exclusiv pentru utilizarea personală, fie pe un Computer portabil fie pe un Computer instalat la domiciuliul său, cu condiţia ca Software-ul de pe Computerul portabil sau de pe cel de la domiciliu să nu fie utilizat concomitent cu Software-ul de pe Computerul primar. Este posibil să fie necesar să contactaţi Adobe pentru a realiza a doua copie.
2.5 Restricţii cu privire la Utilizarea Secundară de către Licenţiaţii de Volum. În cazul în care Software-ul a fost obţinut în baza unui program de licenţă de volum Adobe (în mod obişnuit cunoscut sub numele Adobe Open Options) de către orice licenţiat în afară de un licenţiat de volum educaţional, cea de a doua copie a Software-ului realizată în baza Secţiunii 2.4 trebuie să fie utilizată doar pentru beneficiul şi interesul acelui licenţiat de volum. Pentru mai multe informaţii privind utilizarea secundară de către licenţiatul de volum, consultaţi pagina noastră de web la http://www.adobe.com/go/open_options_ro.
2.6 Copia de siguranţă. Puteţi realiza un număr rezonabil de copii de siguranţă a Software-ului, cu condiţia ca aceste copii de siguranţă să fie instalate sau utilizate doar în scopuri de arhivare.
2.7 Distribuire Run-Time. Dumneavoastră puteţi realiza copii ale Produsului Utilizator Final şi ale Adobe Run-Time corespondent şi puteţi distribui acele copii, cu condiţia că (a) Adobe Run-Time nu poate fi distribuit sau utilizat într-un alt mod decât împreună cu Fişierul de Ieşire ca parte a în Produsului Utilizator Final, şi (b) dvs. puneţi Adobe Run-Time la dispoziţia fiecărui beneficiar în vederea utilizării cu condiţia obţinerii consimţământului beneficiarului că niciun titlu şi niciun drept de proprietate asupra Adobe Run-Time nu este transferat şi că Produsul Utilizator Final, care include Adobe Run-Time, nu va fi decompilat sau dezasamblat. În plus, dvs. nu puteţi distribui un Produs Utilizator Final în scop de reutilizare a courseware-ului, prezentărilor, materialului multimedia interactiv, produselor intractive de distracţie şi altor produse similare.
2.8 Fişiere de Conţinut. În cazul în care nu se prevede altfel în fişierul „A se citi următoarele” asociat cu Fişierele de conţinut, care pot include drepturi specifice şi restricţii în privinţa materialelor de acest fel, puteţi afişa, modifica, reproduce şi distribui oricare dintre Fişierele de conţinut. Totuşi, nu aveţi dreptul să distribuiţi Fişiere de Conţinut pe bază individuală (respectiv în condiţiile în care fişierele de stocare constituie valoarea primară a produsului de distribuit). Fişierele de Conţinut nu se pot utiliza pentru producerea de materiale calomniatoare, defăimătoare, frauduloase, obscene sau pornografice sau de orice alte materiale care încalcă dreptul de proprietate intelectuală a oricărei terţe părţi sau în orice altă manieră care nu este legitimă. Nu aveţi dreptul să solicitaţi drepturi de marcă înregistrată asupra Fişierelor de Conţinut sau a produselor derivate din acestea. Fişierele de Conţinut nu includ fotografii de stoc sau alte materiale care nu sunt stocate cu Software Adobe, cum ar fi imaginile obţinute prin intermediul serviciul Adobe Stock Photos.
2.9 Codul mostră de aplicaţie. În cazul în care nu se prevede altfel în documentaţia cu privire la un astfel de cod şi/sau Software sau printr-un contract separat încheiat între dvs. şi Adobe, dvs. puteţi modifica forma codului sursă al acelor secţiuni ale unor astfel de programe software care sunt identificate drept cod mostră, cod mostră de aplicaţie sau componente (fiecare denumit „Cod mostră de aplicaţie”) în documentele însoţitoare doar pentru a proiecta, dezvolta şi testa paginile de Web şi aplicaţiile dezvoltate utilizând programele software Adobe; cu toate acestea, dacă dvs. aveţi dreptul de a copia şi distribui Codul mostră de aplicaţie (modificat sau nemodificat) trebuie să îndepliniţi următoarele cerinţe: (1) dvs. distribuiţi Codul Mostră de Aplicaţie împreună cu aplicaţia dvs.; (2) dvs. nu includeţi Codul Mostră de Aplicaţie în niciun produs sau aplicaţie destinată dezvoltării paginilor de web; (3) dvs. nu utilizaţi numele, logo-urile sau alte mărci Adobe pentru a vă comercializa aplicaţia dvs. Sunteţi de acord să despăgubiţi, să protejaţi şi să apăraţi Adobe în cazul unor prejudicii, daune, pretenţii sau litigii, incluzând onorariul avocaţilor, care rezultă din utilizarea sau distribuirea aplicaţiei dvs.
2.10 Scriptarea. Software-ul poate include mostre de Extendscript care includ o permisiune scrisă din partea Adobe pentru a modifica şi distribui acele mostre în circumstanţe limitate. Sunteţi de acord să despăgubiţi, să protejaţi şi să apăraţi Adobe în cazul unor prejudicii, daune, pretenţii sau litigii, incluzând onorariul avocaţilor, care rezultă din distribuirea de acest tip.
3. Dreptul de Proprietate Intelectuală.
Software-ul şi orice copii autorizate pe care le executaţi reprezintă proprietate intelectuală şi aparţin Adobe Systems Incorporated şi furnizorilor săi. Structura, organizarea şi codul de Software reprezintă secrete comerciale valoroase şi informaţii confidenţiale ale Adobe Systems Incorporated şi ale furnizorilor săi. Software-ul este protejat prin lege, inclusiv, dar fără a se limita la legile privind drepturile de autor din Statele Unite şi ale altor ţări şi prin prevederile tratatelor internaţionale. În afara cazurilor stipulate în mod expres în cele de faţă, prezentul contract nu vă garantează niciun fel de drept de proprietate intelectuală asupra Software-ului şi toate drepturile care nu sunt garantate în mod expres sunt rezervate de către Adobe şi furnizorii săi.
4. Restricţii.
4.1 Înştiinţări. Orice copie permisă a Software-ului pe care o realizaţi trebuie să conţină aceleaşi înştiinţări privind dreptul de autor şi celelalte drepturi de proprietate care apar pe sau în conţinutul Software-ului.
4.2 Interdicţia modificărilor. Cu excepţia cazului prevăzut în Secţiunea 15, dvs. nu veţi modifica, adapta sau traduce Software-ul.
4.3 Interdicţia ingineriei reversibile. Nu veţi apela la ingineria reversibilă, nu veţi decompila, dezasambla sau încerca să descoperiţi în vreun alt mod codul sursă al Software-ului, decât în măsura în care vi se permite în mod expres să procedaţi astfel conform legii în vigoare doar în scopul de a obţine interoperabilitatea cu Software-ul.
4.4 Interdicţia de desfacere a componentelor. Software-ul poate include diverse aplicaţii, utilităţi sau componente, poate susţine multiple platforme şi limbi şi vă poate fi furnizat în medii diverse şi în copii multiple. În egală măsură, Software-ul este proiectat şi furnizat ca produs unic şi trebuie utilizat ca produs unic pe Computere, aşa cum se stipulează în Secţiunile 2 şi 15. Nu vi se cere să utilizaţi toate componentele Software-ului, dar nu aveţi voie să desfaceţi componentele Software-ului pentru utilizarea pe Computere diferite. Nu vi se permite desfacerea sau reambalarea Software-ului pentru distribuire, transfer sau revânzare. Vedeţi Secţiunea 15 pentru excepţiile specifice la această secţiune.
4.5 Niciun drept de transfer. NU AVEŢI DREPTUL SĂ ÎNCHIRIAŢI, SĂ OFERIŢI ÎN SISTEM LEASING, SĂ VINDEŢI, SĂ SUBLICENŢIAŢI, SĂ CEDAŢI SAU SĂ TRANSFERAŢI DREPTURILE DVS. ASUPRA SOFTWARE-ULUI, SAU SĂ AUTORIZAŢI COPIEREA ORICĂRUI SEGMENT AL SOFTWARE-ULUI PE COMPUTERUL UNUI ALT UTILIZATOR INDIVIDUAL SAU PERSOANĂ JURIDICĂ, CU EXCEPŢIA CAZURILOR PERMISE EXPLICIT PRIN PREZENTUL DOCUMENT. Aveţi, totuşi, dreptul de a vă transfera integral toate drepturile de utilizare a Software-ului unei alte persoane fizice sau juridice, cu condiţia ca: (a) să transferaţi, de asemenea, (i) prezentul contract, (ii) numerele seriale, Software-ul ataşat suporturilor furnizate de Adobe sau distribuitorul autorizat al acestuia şi toate celelalte componente software sau hardware stocate, ambalate sau pre-instalate cu Software-ul, inclusiv toate copiile, îmbunătăţirile, actualizările şi versiunile anterioare şi (iii) toate copiile de font software, convertite în alt format, respectivei persoane fizice sau juridice; (b) să nu reţineţi versiuni îmbunătăţite, actualizate sau copii, inclusiv copii de rezervă şi copii stocate într-un computer; şi (c) ca destinatarul să accepte termenii şi condiţiile prezentului contract şi orice alţi termeni şi condiţii în baza cărora dvs. aţi achiziţionat o licenţă valabilă a Software-ului. CU TOATE ACESTEA, NU AVEŢI VOIE SĂ TRANSFERAŢI COPII EDUCAŢIONALE, PRE-LANSARE SAU COPII CARE NU SUNT DE VÂNZARE ALE SOFTWARE-ULUI. Anterior unui transfer, Adobe poate solicita ca dvs. şi partea destinatară să confirmaţi în scris respectarea prevederilor prezentului contract, să furnizaţi informaţii despre dvs. către Adobe şi să vă înregistraţi ca utilizatorii finali ai Software-ului. Alocaţi transferului un interval de 4-6 săptămâni. Vizitaţi http://www.adobe.com/go/support_ro sau contactaţi Departamentul de relaţii cu publicul de la Adobe pentru mai multe informaţii.
4.6 Interdicţia biroului de servicii. Nu veţi utiliza sau oferi Software-ul sub forma unui birou de servicii.
5. Actualizări.
Dacă Software-ul este un upgrade sau o actualizare a unei versiuni precedente a Software-ului Adobe, trebuie să deţineţi o licenţă validă pentru o astfel de versiune precedentă pentru a utiliza un astfel de upgrade sau actualizare. După ce instalaţi o actualizare sau un upgrade de acest tip, puteţi continua să utilizaţi orice astfel de versiune anterioară în conformitate cu contractul de licenţă pentru utilizatorul individual numai în cazul în care (a) îmbunătăţirea sau actualizarea şi toate versiunile anterioare sunt instalate pe acelaşi Computer, (b) versiunile anterioare sau copiile acestora nu sunt transferate unei terţe părţi sau pe alt dispozitiv, cu excepţia cazului in care toate copiile actualizării sau upgrade-ului sunt la rândul lor transferate acelei terţe părţi sau pe acel dispozitiv şi (c) recunoaşteţi că orice obligaţie pe ar avea-o Adobe pentru asigurarea funcţionalităţii versiunilor anterioare poate înceta prin punerea la dispoziţie a upgrade-ului sau a actualizării. Nicio altă utilizare a versiunii / versiunilor anterioare nu este permisă după ce a fost instalat upgrade-ul sau actualizarea. Upgrade-urile şi actualizările vă pot fi licenţiate de către Adobe în baza unor termeni suplimentari sau diferiţi.
6. Garanţia limitată.
Cu excepţia cazurilor în care se stipulează altfel, conform Secţiunii 15, Adobe garantează utilizatorului individual sau persoanei juridice care achiziţionează iniţial o licenţă de Software pentru utilizare conform termenilor prezentului contract că Software-ul va funcţiona conform Documentaţiei pentru un interval de nouăzeci (90) zile după primirea Software-ului dacă este utilizat cu sistemul de operare şi configuraţia de hardware recomandate. Variaţia nesubstanţială a funcţionării faţă de Documentaţie nu implică un drept de garanţie. ACEASTĂ GARANŢIE LIMITATĂ NU SE APLICĂ ÎN CAZUL PATCH-URILOR, AL CONVERTIRII SOFTWARE-ULUI DE FONT LA ALTE FORMATE, AL VARIANTELOR PRE-LANSARE (BETA), TESTĂRILOR, STARTERULUI, EVALUĂRII, TESTĂRII DE PRODUS, AL COPIILOR DE SOFTWARE CARE NU SUNT DESTINATE VÂNZĂRII (NFR) SAU ÎN CAZUL PAGINILOR DE WEB, AL SERVICIILOR ONLINE SAU AL SERVICIILOR DC (vezi Secţiunea 15). Toate pretenţiile cu privire la garanţie trebuie înaintate, însoţite de dovada de cumpărare, către Departamentul de Relaţii cu Consumatorii al Adobe, în acest interval de nouăzeci (90) de zile. Vizitaţi paginile de web Adobe Customer Support la http://www.adobe.com/go/support_ro pentru informaţii suplimentare cu privire la eventualele pretenţii legate de garanţie. Dacă Software-ul nu funcţionează în mod substanţial conform Documentaţiei, întreaga răspundere a Adobe şi a afiliaţilor săi şi remedierea exclusivă se va limita, conform opţiunii Adobe, fie la înlocuirea Software-ului, fie la rambursarea taxei de licenţă pe care aţi plătit-o pentru Software. LIMITAREA DE GARANŢIE PREVĂZUTĂ ÎN PREZENTA SECŢIUNE VĂ CONFERĂ DREPTURI LEGALE SPECIFICE. PUTEŢI AVEA DREPTURI SUPLIMENTARE CARE VARIAZĂ ÎN FUNCŢIE DE JURISDICŢIE. Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să consultaţi prevederile de jurisdicţie specifice de la sfârşitul acestui contract, dacă este cazul, sau contactaţi Departamentul Adobe de Relaţii cu Clienţii.
7. Excluderi.
GARANŢIA LIMITATĂ DE MAI SUS ESTE SINGURA GARANŢIE OFERITĂ DE ADOBE ŞI AFILIAŢII SĂI ŞI STABILEŞTE REMEDIILE UNICE ŞI EXCLUSIVE PENTRU ÎNCĂLCAREA GARANŢIEI DE CĂTRE ADOBE, AFILIAŢII SAU FURNIZORI SĂI. EXCEPTÂND GARANŢIA LIMITATĂ DE MAI SUS, PRECUM ŞI ORICE GARANŢIE, CONDIŢIE, REPREZENTARE SAU TERMEN, ÎN MĂSURA ÎN CARE ACESTEA NU POT FI EXCLUSE SAU LIMITATE PRIN LEGEA APLICABILĂ ÎN JURISDICŢIA DVS., ADOBE, AFILIAŢII SĂI, FURNIZORII ŞI AUTORITĂŢILE DE CERTIFICARE (DEFINITE MAI JOS) FURNIZEAZĂ SOFTWARE-UL ŞI ACCESUL CĂTRE ORICE SITE DE WEB, SERVICII ONLINE ŞI SERVICII ALE AUTORITĂŢILOR DE CERTIFICARE (DEFINITE MAI JOS) CA ATARE ŞI CU TOATE DEFECTELE LOR ŞI REFUZĂ ÎN MOD EXPRES ACORDAREA ORICĂROR ALTOR GARANŢII, CONDIŢII, REPREZENTĂRI SAU TERMENI, EXPLICITE SAU IMPLICITE, FIE PRIN STATUT, DREPT COMUN, DREPT CUTUMIAR, UZANŢĂ SAU ÎN ALT FEL, ÎN ORICE PRIVINŢĂ, INCLUSIV ŞI FĂRĂ LIMITARE LA FUNCŢIONARE, SECURITATE, NEÎNCĂLCAREA DREPTURILOR TERŢELOR PĂRŢI, INTEGRARE, VANDABILITATE, UZ NETULBURAT, CALITATE SATISFĂCĂTOARE SAU ADECVARE LA ORICE SCOP PARTICULAR. ACEASTĂ EXCLUDERE POATE SĂ NU FIE VALABILĂ ÎN UNELE STATE. Prevederile Secţiunii 7 şi Secţiunii 8 vor fi aplicabile şi după încetarea, indiferent de cauză, a prezentului Contract, dar aceasta nu va implica sau crea continuarea dreptului de Utilizare a Software-ului după încetarea prezentului Contract.
8. Limitarea răspunderii.
EXCEPTÂND REMEDIILE EXCLUSIVE PREZENTATE MAI SUS ŞI AŞA CUM ESTE PREVĂZUT ÎN MOD CONTRAR ÎN SECŢIUNEA 15, ÎN NICIUN CAZ ADOBE, AFILIAŢII, FURNIZORII SĂI SAU AUTORITĂŢILE DE CERTIFICARE NU VOR FI RĂSPUNZĂTORI FAŢĂ DE DVS. PENTRU PIERDERI, DAUNE, PRETENŢII SAU COSTURI DE ORICE FEL INCLUZÂND DAUNE SUBSECVENTE, INDIRECTE SAU ACCIDENTALE PENTRU PROFITURI SAU ECONOMII PIERDUTE, ORICE PIERDERI PROVENITE DIN ÎNTRERUPEREA AFACERILOR, VĂTĂMARE CORPORALĂ SAU NEÎNDEPLINIREA OBLIGAŢIILOR DE DILIGENŢĂ SAU PRETENŢIILE TERŢELOR PĂRŢI, CHIAR DACĂ UN REPREZENTANT ADOBE A FOST ANUNŢAT ÎN PRIVINŢA POSIBILITĂŢII INTERVENIRII UNOR ASTFEL DE PIERDERI, DAUNE, PRETENŢII SAU COSTURI. ACEASTĂ LIMITARE SE VA APLICA ÎN MĂSURA PERMISĂ DE LEGISLAŢIA APLICABILĂ ÎN JURISDICŢIA DVS. RĂSPUNDEREA TOTALĂ A COMPANIEI ADOBE, A AFILIAŢILOR SĂI, A FURNIZORILOR ŞI AUTORITĂŢILOR DE CERTIFICARE CONFORM ŞI ÎN LEGĂTURĂ CU ACEST CONTRACT SE VA LIMITA LA SUMA PLĂTITĂ PENTRU SOFTWARE, DACĂ ESTE CAZUL. ACEASTĂ LIMITARE SE VA APLICA INCLUSIV ÎN CAZUL UNEI ÎNCĂLCĂRI A TERMENILOR ESENŢIALI SAU SUBSTANŢIALI AI PREZENTULUI CONTRACT. ÎN UNELE STATE, ACEASTĂ LIMITARE A RĂSPUNDERII POATE SĂ NU FIE VALABILĂ. Nimic din prezentul contract nu limitează răspunderea Adobe faţă de dvs. în caz de deces sau rănire rezultate prin neglijenţa Adobe sau în caz de fraudă. Adobe acţionează în numele afiliaţilor, a furnizorilor săi şi a Autorităţilor de certificare, în scopul de a renunţa, exclude şi limita obligaţiile, garanţiile şi răspunderea, însă exclusiv în această privinţă şi pentru niciun alt scop. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să consultaţi informaţiile juridice specifice de la sfârşitul prezentului contract, dacă este cazul, sau să contactaţi Departamentul de Relaţii cu Clienţii din cadrul Adobe.
9. Reguli de Export.
Sunteţi de acord ca Software-ul să nu fie transportat, transferat sau exportat în nicio altă ţară şi să nu fie utilizat într-o manieră interzisă prin Actul Statelor Unite pentru Administraţia Exportului sau prin alte legi, restricţii sau regulamente de export (denumite generic „Legile de export”). În plus, dacă Software-ul este identificat ca fiind element de export sub control conform Legislaţiei de Export, trebuie să declaraţi şi să garantaţi că nu sunteţi cetăţean al unei naţiuni aflate sub embargo sau că nu vă aflaţi într-o astfel de zonă (incluzând fără limitare Iran, Siria, Sudan, Libia, Cuba şi Coreea de Nord) şi că nu vă aflaţi în regim de prohibiţie pentru recepţionarea Software-ului, conform Legilor de Export. Toate drepturile de Utilizare a Software-ului sunt acordate cu condiţia ca la aceste drepturi să se renunţe în cazul în care nu se respectă termenii prezentului Contract.
10. Lege Aplicabilă.
Prezentul Contract va fi guvernat şi interpretat în conformitate cu legile aplicabile în vigoare: (a) în Statul California, dacă o licenţă pentru Software este obţinută când vă aflaţi în Statele Unite, Canada, sau Mexic; sau (b) în Japonia, dacă o licenţă pentru Software este obţinută când vă aflaţi în Japonia, China, Coreea, sau alt stat din Asia de sud-est în care limba oficială este redată în scris ideografic (de ex., hanzi, kanji, sau hanja) şi/sau în orice altă scriere bazată pe sau de structură similară celei ideografice, precum hangul sau kana; sau (c) în Anglia, dacă licenţa de Software este achiziţionată când vă aflaţi într-o orice altă jurisdicţie care nu a fost menţionată mai sus. Tribunale corespunzătoare din Santa Clara County, California, când se aplică legislaţia din California, Tribunalul Districtual din Japonia, când se aplică legislaţia din Japonia şi tribunalele competente din Londra, Anglia, când se aplică legislaţia din Anglia, vor avea competenţă juridică neexclusivă asupra litigiilor legate de prezentul Contract. Prezentul Contract nu va fi guvernat de regulile privind conflictul de legi ale niciunei jurisdicţii sau de Convenţia Naţiunilor Unite asupra Contractelor de Vânzare Internaţională a Mărfurilor, a căror aplicare este exclusă în mod expres.
11. Prevederi Generale.
Dacă se constată că vreuna dintre părţile prezentului Contract este nulă şi inaplicabilă, faptul nu va afecta validitatea restului prezentului contract, care va rămâne valid şi aplicabil conform termenilor săi. Prezentul contract nu va prejudicia drepturile statutare ale niciunei părţi care este consumator. De exemplu, pentru consumatorii din Noua Zeelandă care obţin Software-ul pentru utilizarea personală sau la domiciliu (în afara scopurilor de afaceri), acest contract este supus Actului Garanţiilor Consumatorilor. Prezentul Contract poate fi modificat numai printr-un înscris semnat de către un reprezentant Adobe autorizat. Versiunea în limba engleză va fi versiunea utilizată la interpretarea prezentului Contract. Cele de faţă reprezintă întregul contract dintre Adobe şi Dvs. şi anulează orice declaraţii, discuţii, responsabilităţi, comunicări sau reclame legate de Software.
12. Înştiinţarea către Utilizatorii Finali din Guvernul S.U.A.
În cazul Utilizatorilor Finali din Guvernul S.U.A., Adobe consimte să respecte toate legile aplicabile în privinţa egalităţii de şanse incluzând, dacă este cazul, prevederile Ordinului Executiv 11246, amendat, Secţiunea 402 a Actului din 1974 pentru Ajutorarea Readaptării Veteranilor din Perioada Vietnam (38 USC 4212), şi Secţiunea 503 a Actului de Reabilitare din 1973, amendat, şi regulamentele din 41 CFR Părţile 60-1 prin 60-60, 60-250 şi 60-741. Clauza de acţiune afirmativă şi regulamentele prevăzute în propoziţia precedentă vor fi incluse ca si documente de referire la prezentul Contract.
13. Respectarea Licenţelor.
Dacă reprezentaţi o afacere, companie sau organizaţie, sunteţi de acord ca, cel mult la fiecare 12 luni, Adobe sau reprezentanţii săi autorizaţi să aibă dreptul de a inspecta, după anunţarea în prealabil cu 10 zile, înregistrările, sistemele şi facilităţile dvs. pentru verifica dacă utilizarea parţială sau integrală a software-ului Adobe se face în conformitate cu licenţele valabile Adobe. Dacă verificarea scoate la iveală faptul că utilizarea dvs. nu este conformă cu o licenţă valabilă, trebuie să obţineţi imediat licenţe valide ca utilizarea să fie conformă.
14. Conectivitate şi confidenţialitate.
14.1 Utilizarea fişierelor PDF. Când utilizaţi Software-ul pentru a deschide un fişier PDF care a fost abilitat să afişeze publicitate prin înregistrare la serviciul Ads for Adobe PDF, computerul se poate conecta la un site Web operat de Adobe, de un agent de publicitate sau de o terţă parte. Când se întâmplă acest lucru, se trimite adresa dvs. de Internet protocol (IP). Partea care găzduieşte site-ul poate să utilizeze tehnologie pentru a trimite (sau „servi”) publicitate sau alt conţinut electronic care apare în fişierul deschis sau în apropierea acestuia. Operatorul site-ului de Web poate, de asemenea, să utilizeze JavaScript, repere Web (cunoscute şi ca etichete active sau gif-uri de un pixel) şi alte tehnologii menite să sporească şi să măsoare eficacitatea anunţurilor şi să personalizeze conţinutul publicităţii. Comunicarea dvs. cu site-urile Web ale Adobe este guvernată de Politica de confidenţialitate online Adobe care poate fi găsită la http://www.adobe.com/go/privacy_ro. Este posibil ca Adobe să nu aibă acces la sau control asupra caracteristicilor pe care o terţă parte le poate folosi, iar practicile privind informaţiile aparţinând site-urilor de Web ale terţelor părţi nu sunt acoperite prin Politica de confidenţialitate online Adobe.
14.2 Actualizarea. Recunoaşteţi şi sunteţi de acord că Software-ul poate cauza conectarea automată a Calculatorului dvs. la Internet pentru a verifica actualizările disponibile în vederea descărcării automate pe Calculatorul dvs. şi pentru a înştiinţa Adobe despre faptul că Software-ul este instalat cu succes. Când se întâmplă aceasta, numai informaţiile de identificare non-personală sunt transmise către Adobe. Comunicarea dvs. cu site-urile de Web Adobe este guvernată de Politica de confidenţialitate online Adobe pe care o puteţi găsi la http://www.adobe.com/go/privacy_ro. Consultaţi Documentaţia pentru informaţii privind modificarea setărilor de actualizare implicite.
15. Prevederi şi Excepţii Specifice.
Prezenta secţiune stipulează prevederile specifice în legătură cu anumite prevederi componente ale Software-ului, precum şi excepţiile specifice de la termenii şi condiţiile mai sus menţionate. În măsura în care vreuna dintre prevederile prezentei secţiuni intră în conflict cu vreun alt termen sau condiţie a prezentului contract, această secţiune va inlocui respectivul termen sau condiţie.
15.1 Garanţia Limitată Acordată Utilizatorilor Care Domiciliază în Germania sau Austria. Dacă aţi obţinut Software-ul în Germania sau Austria şi de obicei locuiţi în ţara respectivă, Secţiunea 6 nu se aplică; în schimb Adobe garantează că Software-ul oferă funcţionalităţile descrise în Documentaţie („funcţionalităţile convenite”) pentru perioada de garanţie limitată care urmează primirii Software-ului când se utilizează conform configurării de hardware recomandate. Conform utilizării din prezenta Secţiune, „perioadă de garanţie limitată” desemnează un (1) an în cazul în care sunteţi utilizator-persoană juridică şi doi (2) ani dacă nu sunteţi utilizator-persoană juridică. Variaţia fără caracter general faţă de funcţionalităţile convenite nu va fi luată în considerare şi nu va genera drepturi de garanţie. PREZENTA GARANŢIE LIMITATĂ NU SE APLICĂ SOFTWARE-ULUI FURNIZAT DVS. GRATUIT, CUM AR FI ACTUALIZĂRILE, VARIANTELE DE PRE-LANSARE, TESTĂRILE, STARTERELE, EŞANTIONAREA DE PRODUSE, COPII ALE SOFTWARE-ULUI CARE NU SUNT DESTINATE VÂNZĂRII (NFR) SAU SOFTWARE DE FONT CONVERTIT ÎN ALTE FORMATE, SITE-URI DE WEB, SERVICII ON-LINE, SERVICII DC SAU SOFTWARE CARE A FOST MODIFICAT DE DVS., ÎN MĂSURA ÎN CARE ACESTE MODIFICĂRI AU GENERAT UN DEFECT. Pentru a ridica o pretenţie de garanţie, în scurta perioadă de garanţie trebuie să înapoiaţi, pe cheltuiala noastră, Software-ul şi dovada locaţiei de unde l-aţi achiziţionat. În cazul în care funcţionalităţile Software-ului variază substanţial faţă de cele convenite, Adobe are dreptul - prin re-executare şi la libera sa alegere -- să repare sau să înlocuiască Software-ul. În caz de eşec, aveţi dreptul la o reducere a preţului de achiziţionare (reducere) sau să anulaţi contractul de achiziţionare (revocare). Pentru informaţii suplimentare asupra garanţiilor, vă rugăm să contactaţi Departamentul de Relaţii cu Clienţii din cadrul Adobe.
15.2 Limitarea Răspunderii pentru Utilizatorii Care Domiciliază în Germania sau Austria.
15.2.1 Dacă aţi obţinut Software-ul în Germania sau Austria şi sunteţi stabilit în ţara respectivă, Secţiunea 8 nu se aplică. În schimb, supusă prevederilor din Secţiunea 15.2.2, răspunderea statutară a companiei Adobe şi a afiliaţilor săi pentru daune se va limita după cum urmează: (i) Adobe şi afiliaţii vor fi răspunzători numai până la pragul sumei care se prevede la momentul constituirii contractului de achiziţionare în privinţa daunelor cauzate de o uşoară încălcare din neglijenţă a unei obligaţii contractuale substanţiale şi (ii) Adobe şi afiliaţii nu vor fi răspunzători pentru daunele cauzate de o uşoară încălcare din neglijenţă a unei obligaţii contractuale nesubstanţiale.
15.2.2 Mai sus menţionata limitare de răspundere nu se va aplica niciunei responsabilităţi obligatorii statutare, în particular, responsabilităţii prin Actul german privind responsabilitatea asupra produsului, responsabilitatea pentru asumarea unei garanţii specifice sau a unei responsabilităţi pentru daune personale cauzate din culpă.
15.2.3 Vi se cere să luaţi toate măsurile rezonabile pentru a evita şi reduce daunele, în special să realizaţi copii de rezervă ale Software-ului şi ale datelor computerului care fac subiectul prevederilor prezentului contract.
15.3 Termeni Suplimentari pentru Variantele Anterioare Lansării Produsului. În cazul în care produsul pe care l-aţi primit cu prezenta licenţă este varianta pre-lansată comercială sau Software beta („Software pre-lansare”), se va aplica Secţiunea de faţă. Software-ul Pre-lansare este o variantă pre-lansare, nu reprezintă produsul final de la Adobe şi poate conţine viruşi, erori şi alte probleme care pot cauza avarii ale sistemului sau de altă natură şi pierderi de date. Este posibil ca Adobe să nu lanseze Software-ul Pre-lansare. Dacă aţi primit Software-ul Pre-lansare, în baza unui contract scris separat, cum ar fi Contractul Adobe Systems Incorporated Series pentru Produse Nelansate, utilizarea Software-ului de către dvs. este, de asemenea, guvernată de către respectivul contract. Veţi returna sau distruge toate copiile de Software pre-lansare la cererea Adobe sau după lansarea comercială de către Adobe a Software-ului respectiv. UTILIZAREA SOFTWARE-ULUI PRE-LANSARE SE FACE PE RISCUL DVS. CONSULTAŢI SECŢIUNILE 7 ŞI 8 PENTRU EXCLUDERILE ŞI LIMITĂRILE DE RĂSPUNDERE CARE GUVERNEAZĂ SOFTWARE-UL PRE-LANSARE.
15.4 Produs de testare, Eşantion de produs, NFR, Prevederi Suplimentare. În cazul în care Software-ul este un produs de testare, starter, mostră de produs sau nu este destinat re-vânzării, („Software de testare”), atunci se aplică prezenta Secţiune. Software-ul de Testare poate conţine funcţionalităţi limitate şi trebuie utilizat exclusiv în scopuri demonstrative sau de evaluare şi nu pentru a servi scopurilor Dvs. comerciale. UTILIZAŢI SOFTWARE-ULUI DE TESTARE PE RISCUL DVS. CONSULTAŢI SECŢIUNILE 7 ŞI 8 PENTRU EXCLUDERILE ŞI LIMITĂRILE DE RĂSPUNDERE CARE GUVERNEAZĂ SOFTWARE-UL DE TESTARE.
15.5 Software cu Utilizare Limitată în Timp. Dacă Software-ul reprezintă o versiune cu utilizare limitată în timp, acesta va înceta să opereze după o perioadă de timp stabilită sau după un număr de lansări ulterioare instalării. Prezenta licenţă va înceta după respectivul număr de lansări dacă nu este prelungită de Adobe la achiziţionarea de către dvs. a unei licenţe integrale cu amănuntul. ACCESUL LA ORICE FIŞIERE SAU LA PRODUSUL FINAL CREAT PRIN INTERMEDIUL RESPECTIVULUI SOFTWARE SAU PRIN INTERMEDIUL ORICĂRUI PRODUS ASOCIAT RESPECTIVULUI SOFTWARE SE FACE PE PROPRIA DUMNEAVOASTRĂ RĂSPUNDERE.
15.6 Produsul Software Educaţional. În cazul în care Software-ul care însoţeşte prezentul contract este un Produs Software Educaţional (Software produs şi distribuit pentru utilizarea exclusivă de către Utilizatorii Finali din Domeniul Educaţional), nu aveţi dreptul să utilizaţi Software-ul dacă nu vă calificaţi ca Utilizator Final Educaţional în jurisdicţia dvs.. Vă invităm să vizitaţi http://www.adobe.com/go/edu_purchasing_ro pentru a afla dacă vă înscrieţi printre aceştia. Pentru a găsi în zona Dvs. un redistribuitor autorizat Adobe Academic, vă rugăm să vizitaţi http://www.adobe.com/go/store_ro şi să căutaţi adresa pentru Cumpărarea de Produse Adobe din Toată Lumea.
15.7 Software de font. Dacă Software-ul include software de font, se vor aplica termenii următori:
15.7.1 Puteţi utiliza software-ul de font cu Software-ul de pe Computere conform descrierii din Secţiunea 2 şi puteţi conecta software-ul de font la oricare dintre dispozitivele de ieşire conectate la astfel de Computere.
15.7.2 Dacă Numărul permis de computere este cinci sau mai mic, puteţi descărca software-ul de font în memoria (hard disk sau RAM) unui dispozitiv de ieşire conectat la cel puţin unul dintre Computere pentru ca software-ul de font să rămână în dispozitivul respectiv de ieşire şi în memoria încă unui astfel de dispozitiv de ieşire pentru fiecare multiplu de cinci reprezentat de Numărul permis de computere.
15.7.3 Puteţi lua o copie a font-urilor pe care le-aţi utilizat pentru un fişier particular la o imprimantă comercială sau alt birou de servicii şi biroul respectiv poate utiliza font-urile pentru procesarea fişierului dvs., cu condiţia ca un astfel de birou de servicii să deţină o licenţă valabilă pentru utilizarea acelui software de font.
15.7.4 Puteţi să convertiţi şi să instalaţi software-ul de font într-un alt format pentru utilizarea în alte medii, în următoarele condiţii: Un Computer pe care software-ul de font convertit este utilizat sau instalat va fi considerat drept unul din Numărul Permis de Computere. Utilizarea software-ului de font pe care l-aţi convertit va fi conformă termenilor şi condiţiilor prezentului contract. Un astfel de software de font convertit poate fi utilizat doar în vederea realizării afacerilor dvs. interne curente sau pentru utilizare personală şi nu poate fi distribuit sau transferat în niciun scop, decât în conformitate cu Secţiunea 4.4 a prezentului contract.
15.7.5 Puteţi instala copii ale software-ului de font în documentele dvs. electronice în scopul imprimării şi vizualizării documentului. Dacă software-ul de font pe care îl instalaţi este identificat ca „aprobat pentru integrare editabilă” pe site-ul de Web Adobe la http://www.adobe.com/go/embedding_eula_ro, puteţi integra, de asemenea, copii ale software-ului de font respectiv în scopul suplimentar de a vă edita documentele electronice. Niciun alt drept de instalare nu este implicat sau garantat prin licenţa de faţă.
15.8 Servicii Online.
15.8.1 Software-ul se poate baza pe sau vă poate facilita accesul la site-urile de Web întreţinute de Adobe, de afiliaţii săi sau de terţe părţi care oferă mărfuri, informaţii, software şi servicii (de exemplu serviciul Adobe Stock Photos) („Servicii online”). Accesul la şi utilizarea de site-uri web sau servicii on-line este guvernată de termenii, condiţiile, excluderile şi înştiinţările care se găsesc pe site sau asociate în orice alt mod cu asemenea servicii, de exemplu Termenii de Utilizare fiind localizaţi la http://www.adobe.com/go/copyright_ro. Oricând, Adobe poate, din orice motive, să modifice sau să întrerupă disponibilitatea oricărui site web şi a oricăror Servicii Online.
15.8.2 Adobe nu controlează, vizează sau acceptă responsabilitatea pentru paginile de Web sau Serviciile online oferite de terţe părţi. Orice înţelegeri între dumneavoastră şi terţe părţi, în legătură cu un website sau cu Servicii Online, inclusiv livrarea şi plata de bunuri şi servicii, precum şi alţi termeni, condiţii şi garanţii, sau declaraţii asociate respectivelor înţelegeri, se reglementează exclusiv între dumneavoastră şi respectiva terţă parte.
15.8.3 EXCEPTÂND CELE CONVENITE ÎN MOD EXPRES DE CĂTRE ADOBE, AFILIAŢII SĂI SAU O TERŢĂ PARTE ÎN CADRUL UNUI CONTRACT SEPARAT, VEŢI UTILIZA PAGINILE DE WEB ŞI SERVICIILE ONLINE PE RISCUL DVS., ÎN CONFORMITATE CU LIMITĂRILE DE GARANŢIE ŞI RĂSPUNDERE PREVĂZUTE ÎN CADRUL SECŢIUNILOR 7 ŞI 8.
15.9 Motorul After Effects Professional Render. Dacă Software-ul include versiunea integrală de Adobe After Effects Professional, puteţi instala un număr nelimitat de Motoare Render pe Computerele din cadrul Reţelei dumneavoastră Interne, dacă aceasta include cel puţin un Computer pe care este instalată versiunea integrală de software Adobe After Effects Professional. Termenul „Motoare Render” desemnează o porţiune instalabilă a software-ului, care permite redarea proiectelor After Effects dar nu poate fi utilizată pentru a crea sau modifica proiectele şi nu include interfaţa completă a utilizatorului After Effects.
15.10 Versiunea Cue Software. Dacă Software-ul include software-ul Adobe Creative Suite şi componente de software Version Cue, atunci ca alternativă la instalarea şi utilizarea unei singure copii a componentei Version Cue Server cu celelalte componente ale Software-ului, după cum se permite în Secţiunea 2.1, puteţi instala componenta Version Cue Server pe un server de fişiere din cadrul Reţelei dvs. Interne pentru a putea fi accesată de calculatoarele de pe respectiva Reţea Internă, cu condiţia ca Reţeaua dvs. Internă să includă cel puţin un Computer pe care este instalat software-ul Adobe Creative Suite. În plus, dacă vă ocupaţi cu afaceri de furnizare de servicii creative, puteţi acorda accesul la serverul Version Cue clienţilor care se găsesc în afara Reţelei dvs. interne atâta timp cât sunt îndeplinite următoarele condiţii:
(1) Puteţi să acordaţi accesul numai acelora dintre clienţii dvs. cărora le oferiţi un serviciu creativ mai extins, cum ar fi publicitatea, relaţiile cu publicul, designul grafic, etc.;
(2) Puteţi să acordaţi accesul numai în scopul de a permite clienţilor dvs. să participe, să colaboreze şi să contribuie la proiecte creative în care sunteţi angajat în favoarea acestora;
(3) Nu puteţi să impuneţi o taxă pentru accesul la sau utilizarea serverului Version Cue;
(4) Nu puteţi să acordaţi accesul la serverul Version Cue în alte scopuri decât cele enumerate în mod specific în acest document sau pentru scopuri care sunt independente de serviciul creativ pe care îl furnizaţi, cum ar fi managementul proiectelor personale ale clientului;
(5) Clienţii dvs. nu au permisiunea de a descărca copii ale serverului Version Cue; şi
(6) Respectaţi toţi ceilalţi termeni şi condiţii ale acestui contract.
Nu este permisă nicio altă utilizare în reţea, incluzând dar nelimitându-se la utilizarea Software-ului pentru a facilita grupurile de lucru găzduite de Internet sau serviciile disponibile pentru public.
15.11 Certificate digitale.
15.11.1 Familia de produse Adobe Acrobat utilizează certificate digitale pentru a semna şi valida semnăturile din interiorul documentelor PDF şi pentru a valida documentele PDF certificate. Computerul dvs. se poate conecta la Internet în momentul validării unui certificat digital. Certificatele digitale sunt eliberate de autorităţi de certificare terţe părţi, inclusiv furnizori ai Serviciilor pentru documente certificate Adobe (CDS) afişaţi la http://www.adobe.com/go/partners_cds_ro („Autorităţi de certificare”) sau pot fi semnate în nume propriu.
15.11.2 Termeni şi condiţii. Achiziţionarea, utilizarea şi bazarea pe certificatele digitale este responsabilitatea dvs. şi a unei Autorităţi de certificare. Înainte de a vă baza pe orice document certificat, semnătură digitală sau servicii ale Autorităţilor de certificare, trebuie să examinaţi termenii şi condiţiile aplicabile conform cărora Autorităţile de certificare relevante furnizează servicii, inclusiv, de exemplu, contracte de subscriere, contracte fiabile între părţi, poliţe de certificare şi declaraţii de practică. Vedeţi link-urile de la http://www.adobe.com/go/partners_cds_ro pentru informaţii despre furnizorii CDS de la Adobe.
15.11.3 Confirmarea. Sunteţi de acord că (a) un certificate digital ar fi putut fi revocat anterior momentului verificării, făcând ca semnătura digitală sau certificatul să pară valid, când de fapt nu este, (b) securitatea sau integritatea unui certificat digital poate fi compromisă din cauza unui act sau omisiune comisă de semnatarul documentului, Autoritatea de certificare aplicabilă sau de orice altă terţă parte şi (c) un certificat poate să fie un certificat semnat în nume propriu care nu este furnizat de o Autoritate de certificare. DVS. SUNTEŢI UNICUL RESPONSABIL ÎN PRIVINŢA DECIZIEI DE A VĂ BAZA SAU NU PE UN CERTIFICAT. VEŢI UTILIZA CERTIFICATELE DIGITALE PE UNICA ŞI PROPRIA DVS. RĂSPUNDERE, EXCEPTÂND SITUAŢIA ÎN CARE O GARANŢIE SEPARATĂ SCRISĂ VĂ ESTE OFERITĂ DE O AUTORITATE DE CERTIFICARE.
15.11.4 Beneficiarii terţi. Sunteţi de acord că orice Autoritate de certificare pe care vă bazaţi constituie un beneficiar terţ al acestui contract şi are dreptul să pună în aplicare prevederile acestui contract în nume personal ca şi cum ar fi Adobe.
15.11.5 Despăgubirea. Sunteţi de acord să despăgubiţi Adobe şi orice Autoritate de certificare aplicabilă (cu excepţia cazurilor prevăzute în mod expres în termenii şi condiţiile acesteia) în privinţa oricăror răspunderi, pierderi, acţiuni, prejudicii sau pretenţii (incluzând toate cheltuielile rezonabile, costurile şi onorariile avocaţilor) care decurg din respectivele sau sunt legate de utilizarea sau se bazează pe orice serviciu al unei astfel de autorităţi, incluzând, fără limitare, (a) faptul de a vă fi bazat pe un certificat expirat sau revocat; (b) verificarea necorespunzătoare a certificatului; (c) utilizarea unui certificat într-un alt mod decât cel permis în termenii şi condiţiile aplicabile, acest contract sau legislaţia aplicabilă; (d) eşecul în a exercita un raţionament rezonabil cerut de situaţia în care vă bazaţi pe serviciile emitentului sau pe certificate sau (e) imposibilitatea de a îndeplini obligaţiile prevăzute în termenii şi condiţiile legate de servicii.
15.12 Acrobat Pro şi Acrobat Pro Extended Feature.
15.12.1 Definiţii.
15.12.1.1 „Lansare” desemnează livrarea sau punerea la dispoziţie în alt mod, direct sau indirect, prin orice mijloace, a unui Document extins unuia sau mai multor destinatari.
15.12.1.2 „Document extins” desemnează un fişier în format de document portabil utilizat de către Software-ul Adobe Professional pentru a activa capacitatea de a salva local documente cu formulare PDF completate.
15.12.2 Dacă Software-ul include Acrobat Pro sau Acrobat Pro Extended, Software-ul include accesarea tehnologiei care vă permite activarea documentelor PDF cu anumite caracteristici, prin intermediul utilizării unui acreditări localizate în cadrul Software-ului („Cheia”). Dumneavoastră sunteţi de acord să nu accesaţi, să nu încercaţi să accesaţi, să nu controlaţi, să nu dezmembraţi, să nu îndepărtaţi, să nu utilizaţi sau să nu distribuiţi Cheia în niciun scop.
15.12.3 Pentru orice Document extins unic, puteţi numai fie (a) să lansaţi un astfel de Document extins spre un număr nelimitat de destinatari unici fără a extrage informaţii de la mai mult de cinci sute (500) de exemple unice ale unui astfel de Document extins sau orice copie hard a unui astfel de Document extins care conţine câmpuri de formular completate; sau (b) să lansaţi un astfel de Document extins spre cel mult cinci sute (500) de destinatari unici fără limitarea numărului de situaţii în care extrageţi informaţia dintr-un astfel de Document extins care v-a fost returnat completat de către astfel de Destinatari. În ciuda oricăror prevederi contrare din prezentul contract, obţinerea unor licenţe suplimentare pentru utilizarea Acrobat Pro sau Acrobat Pro Extended nu va majora limitele de mai sus (ceea ce înseamnă că limitele de mai sus reprezintă totalul maxim al limitărilor, indiferent de numărul de licenţe suplimentare pentru utilizarea produselor Acrobat Pro sau Acrobat Pro Extended pe care le-aţi obţinut).
15.13 Acrobat Pro Extended Capture Utility. În cazul în care Software-ul include Acrobat Pro Extended Capture Utility, în plus faţă de instalarea Software-ului, aşa cum este permis în Secţiunea 2 de mai sus, puteţi instala o astfel de utilitate separat pe un singur Computer Unix.
15.14 FlashPaper Printer. Fără a se lua în considerare orice prevederi contrare, dumneavoastră nu puteţi (a) instala Printer FlashPaper pe un server pentru acces sau utilizare pentru utilizatori multipli sau (b) modifica sau înlocui interfaţa utilizatorului FlashPaper Printer care arată documentele FlashPaper.
15.15 Flash Player. Drepturile dumneavoastră de a utiliza orice player Flash, proiector, sau player de sine-stătător sau plug-in, sau control ActiveX Flash care v-a fost pus la dispoziţie ca parte sau cu Software-ul vor fi acelea enumerate în link-ul următor http://www.adobe.com/go/flashplayer_usage_ro. În cazul şi cu excepţia prezentei prevederi, dumneavoastră nu aveţi niciun drept de a utiliza sau distribui un astfel de software.
15.16 Flash, Professional Edition. În plus faţă de computerul pe care dvs. instalaţi şi utilizaţi Flash, Professional Edition, puteţi să instalaţi şi să utilizaţi Codificatorul Flash Video care v-a fost pus la dispoziţie împreună cu o copie a software-ului Flash Professional pe un computer care este diferit de computerul pe care aţi instalat şi utilizat o astfel de copie a software-ului Flash Professional, cu condiţia ca (a) Codificatorul Flash Video să fie utilizat doar în legătură cu conţinutul creat de dvs. utilizând software-ul Flash Professional şi (b) Codificatorul Flash Video să nu fie instalat sau utilizat după perioada de timp în care nu mai sunteţi utilizatorul primar al computerului primar pe care o astfel de copie a software-ului Flash Professional este instalată.
15.17 Contribute Publishing Services. În limita celor prevăzute de contractul de licenţă a utilizatorului final pentru software-ul Servicii Contribute Publishing care însoţeşte un astfel de software, dumneavoastră nu vă veţi conecta la software-ul Servicii Contribute Publishing decât dacă aţi achiziţionat o licenţă pentru a vă conecta la un astfel de software Servicii Contribute Publishing pentru fiecare persoană care se poate conecta la un astfel de software Servicii Contribute Publishing; cu condiţia, ca totuşi, software-ul Adobe Contribute în Versiunea de Încercare să poată fi instalat şi conectat la software-ul Servicii Contribute Publishing în conformitate cu contractul de licenţă pentru utilizator final pentru software-ul Servicii Contribute Publishing.
15.18 ColdFusion Report Builder: Dumneavoastră puteţi instala sau utiliza Software-ul pe numărul de computere de care aveţi nevoie. Dumneavoastră nu veţi utiliza şi/sau citi fişierul de ieşire creat pornind de la Software numai cu software-ul Cold Fusion. Dumneavoastră nu puteţi decripta sau utiliza ingineria reversibilă pentru niciun fişier de ieşire creat pornind de la Software.
15.19 Adobe Presenter. În cazul în care Software-ul include Adobe Presenter, dacă dvs. instalaţi sau utilizaţi aplicaţia Adobe Acrobat Connect în legătură cu utilizarea Software-ului, sunteţi de acord că veţi instala şi utiliza aplicaţia Adobe Acrobat Connect numai pe un computer desktop şi nu pe vreun alt produs de tip non-PC, incluzând fără a se limita la, aplicaţii Web, set top box (STB), handheld, telefon sau dispozitiv Web pad. În plus, porţiunea Software-ului care este inclusă într-o prezentare, informaţii sau conţinut creat sau generat utilizând Software-ul („Adobe Presenter Run-Time”) poate fi folosită numai împreună cu prezentarea, informaţiile sau conţinutul în care este încorporat. Nu puteţi utiliza şi veţi face ca toate licenţele unor astfel de prezentări, informaţii sau conţinut să nu poată utiliza Adobe Presenter Run-Time altfel decât este inclus în asemenea prezentări, informaţii sau conţinut. Mai mult, nu puteţi să modificaţi, să apelaţi la inginerie reversibilă sau să dezasamblaţi Adobe Presenter Run-Time şi veţi face ca niciunul dintre licenţiaţii unor astfel de prezentări, informaţii sau conţinut să nu procedeze astfel.
15.20 DISTRIBUŢIA AVC. Următoarea înştiinţare se aplică Software-ului ce conţine funcţionalitate import şi export de tip AVC: ACEST PRODUS ESTE LICENŢIAT CONFORM LICENŢEI DE PORTOFOLIU PATENT AVC PENTRU UTILIZAREA PERSONALĂ NON-COMERCIALĂ DE CĂTRE UN CONSUMATOR PENTRU A (i) CODIFICA MATERIAL VIDEO ÎN CONFORMITATE CU STANDARDUL AVC („VIDEO AVC”) ŞI/SAU (ii) DECODIFICA MATERIAL VIDEO AVC CARE A FOST CODIFICAT DE UN CONSUMATOR IMPLICAT ÎNTR-O ACTIVITATE PERSONALĂ NON-COMERCIALĂ ŞI/SAU A FOST OBŢINUT DE LA UN FURNIZOR VIDEO LICENŢIAT PENTRU A FURNIZA MATERIAL VIDEO AVC. NICIUN FEL DE LICENŢĂ NU ESTE ACORDATĂ SAU NU VA FI IMPLICATĂ PENTRU ORICE ALT FEL DE UTILIZARE. INFORMAŢII SUPLIMENTARE SE POT OBŢINE DE LA MPEG LA, L.L.C. VEDEŢI http://www.adobe.com/go/mpegla_ro.
15.21 DISTRIBUŢIA MPEG-2. Următoarea înştiinţare se aplică Software-ului ce conţine funcţionalitate import şi export de tip MPEG-2: UTILIZAREA ACESTUI PRODUS ALTFEL DECÂT PENTRU UZUL PERSONAL AL CONSUMATORULUI ÎN ORICE MANIERĂ CARE RESPECTĂ STANDARDUL MPEG-2 PENTRU CODIFICAREA INFORMAŢIILOR VIDEO PENTRU MEDIA TIP PACHET ESTE INTERZISĂ ÎN MOD EXPRES ÎN LIPSA UNEI LICENŢE CONFORME CU PATENTELE APLICABILE DIN PORTOFOLIUL DE PATENTE MPEG-2, LICENŢĂ CARE ESTE DISPONIBILĂ DE LA MPEG LA, L.L.C. 250 STEELE STREET, SUITE 300 DENVER, COLORADO 80206.
15.22 Distribuţia conţinutului MP3 sau MP3PRO. Următoarea înştiinţare se aplică Software-ului ce conţine funcţionalitate import şi export de tip MP3 sau MP3Pro. Furnizarea Software-ului nu oferă o licenţă şi nu implică niciun drept de distribuţie a datelor codificate MP3 sau MP3PRO în sistemele de difuzare generatoare de venituri (terestru, prin satelit, cablu şi/sau alte canale de distribuţie), aplicaţii tip streaming (via Internet, reţele intranet şi/sau altele), alte sisteme de distribuţie de conţinut (aplicaţii audio cu plată sau audio-la-cerere şi altele asemenea) sau pe suport fizic (compact disc-uri, DVD-uri, chip-uri semiconductoare, hard disk-uri, carduri de memorie şi altele asemenea). Deţinerea unei licenţe independente pentru astfel de utilizări este obligatorie. Pentru detalii, vizitaţi http://www.adobe.com/go/mp3_licensing_ro.
În cazul în care aveţi întrebări cu privire la prezentul contract sau doriţi să cereţi de la Adobe orice informaţie vă rugăm să utilizaţi adresa şi informaţiile privind persoana de contact incluse cu acest produs pentru a lua legătura cu biroul Adobe care deserveşte jurisdicţia dumneavoastră.
Adobe, Acrobat, After Effects, ColdFusion, Contribute, Flash, FlashPaper şi Version Cue sunt fie mărci înregistrate, fie mărci ale Adobe Systems Incorporated din Statele Unite şi/sau din alte state. Toate celelalte mărci se află în proprietatea respectivilor lor proprietari.
Gen_WWCombined-ro_RO-20080205_1329